Acadelia

PreviewImage

Delia revine cu un nou concept de show - Acadelia. Un show cu meniu curajos pe 22 noiembrie, la Palatul Național "Nicolae Sulac". 

Conținutul acestui show poate dăuna grav persoanelor aflate la regim. Show-ul poate conține urme de ironie, dulceață de zmeură și niște sâmburi de adevăr. Acest show este recomandat atât sănătății dumneavoastră psihice, cât și vindecării anumitor afecțiuni, cum ar fi plictiseala, stresul cotidian și indicele glicemic extrem de scăzut. Pentru o mai bună desfășurare de forțe, este încurajat pe toată durata spectacolului consumul moderat de dulce.

Concertele Deliei au devenit experiențe artistice în sine, care se desfășoară după concepte gândite de artistă și îmbrăcate în scenarii spectaculoase de o întreagă armată de oameni. De la peste 400 de costume, la decoruri care se schimbă în timp real și care-l poartă pe spectator în lumi fantastice, de la sute de oameni care intră pe scenă, balerini, artiști invitați sau figurație, până la acrobații pe care însăși Delia le pune în practică, totul este o trăire.

Detalii privitor la achiziția de bilete în curând! Mulțumim pentru susținere!

Chișinău, str. Alexandr Pușkin, 21
200-1300 Lei
+37376095999