Instituțiile teatral-concertistice îți reiau activitatea din 1 august

Instituțiile teatral-concertistice își pot relua începând cu 1 august repetițiile, activitățile de pregătire a artiștilor și organizarea evenimentelor/acțiunilor culturale în aer liber cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării realuarea instituțiilor teatral-concertistice va fi realizată în mai multe etape succesive, începând cu personalul a cărui activitate este necesară pentru pregătirea spațiilor, a celor care au un rol esențial în desfășurarea activității și a celor care nu îşi pot desfășura activitățile curente de la distanță, transmite Știri.md

Totodată, în timpul se vor evita scenele cu contact apropiat (distanță mai mică de 1 m). 

Machiajul şi coafura se vor efectua cu respectarea regulilor generale: menţinerea distanţei fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor şi dezinfecţia suprafeţelor înainte şi după şedinţa de machiaj/coafor.

La fel, autoritățile anunță că angajaţii cu vârstă înaintată, care necesită protecţie sporită, precum şi cei care au copii cu vârstă mică, vor putea beneficia de condiţii speciale de muncă, inclusiv prestarea serviciilor de la distanţă.

Evenimentele culturale care urmează a fi desfășurate în aer liber de către instituțiile teatral-concertistice vor trebui acreditate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

source:știri.md
0