Joaquin Phoenix a fost desemnat personalitatea anului 2019 de către PETA

Actorul american Joaquin Phoenix (45 de ani), care îl interpretează pe Joker în filmul omonim, a fost desemnat personalitatea anului 2019 de organizaţia PETA (People for the Ethical Treatment of Animals).

Joaquin Phoenix a fost desemnat de organizaţia PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) Personalitatea Anului 2019, notează news.ro.   

Vegan de la vârsta de trei ani, Phoenix este un vechi susţinător al organizaţiei care luptă pentru drepturile animalelor. Recent, el a apărut în campania PETA „We Are All Animals“, prin care este cerută interzicerea activitatea companiilor de circ care folosesc animale.   

Phoenix a participat la mai multe manifestaţii de gen şi a produs documentarul „The Animal People“, despre activiştii care luptă împotriva intereselor industriei, transmite adevărul.ro.

„Joaquin Phoenix nu a ratat nicio ocazie de a întoarce reflectorul spre condiţia animalelor şi de a da un mare exemplu ca vegan“, a transmis într-un comunicat preşedinta PETA, Ingrid Newkirk.

Titlul de Personalitatea Anului a fost acordat în trecut unor vedete precum Oprah Winfrey, Anjelica Huston, Olivia Munn, Eva Mendes, Alicia Silverstone şi Papa Francisc.   

Joaquin Phoenix are o carieră de succes În prezent, Joaquin Phoenix s-a bucurat de un adevărat succes odată cu lansarea filmului „Joker“, care a stârnit numeroase controverse şi care a generat încasări de 93,5 milioane de dolari în primul weekend pe marile ecrane nord-americane, potrivit site-ului boxofficemojo.com.   

Interpretarea lui Joaquin Phoenix a fost unanim lăudată de critici. Noul film Warner Bros îl prezintă pe Arthur Fleck, un bărbat singuratic, abuzat şi cu probleme mintale, a cărui stabilitate este puternic zdruncinată după ce este respins şi neînţeles de societate. În ciuda faptului că „Joker“ a stârnit recenzii favorabile, a fost recompensat cu Leul de Aur la Veneţia şi criticii sunt de părere că va intra în cursa pentru Oscar, au fost şi câteva voci care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la unele scene mai tulburătoare, dar şi la faptul că personajul, ale cărui acţiuni devin violente, este prezentat cu empatie şi ar putea fi luat drept un model.   

Joaquin Phoenix a mărturisit că a slăbit 23 de kilograme într-un timp foarte scurt pentru rolul său, ţinând o dietă „oribilă“, şi a recunoscut că acest proiect l-a consumat foarte mult şi din punct de vedere psihic.    

Joaquin Phoenix a fost nominalizat în 2011 pentru un premiu Oscar datorită rolului său din „Gladiatorul“.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md.

source:Adevarul.ro
0