KISS va lansa un film biografic pe Netflix

Publicat: 27 martie 2023

Netflix urmează să găzduiască un film biografic despre emblematica trupă KISS. Pelicula va prezenta primii ani din existența formației și va fi lansată anul viitor. 

Vestea despre filmul biografic a fost dezvăluită de Doc McGhee, managerul trupei, într-un interviu recent. Pelicula va fi intitulată "Shout It Out Loud". De regie se va ocupa Joachim Rønning, cunoscut pentru filme ca "Kon-Tiki",  "Maleficent: Mistress of Evil" sau "Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales".

"Este un film biografic despre primii patru ani ai trupei KISS. Tocmai ce îl începem. Contractul este deja încheiat, avem un regizor. Este în desfășurare și va ajunge în 2024", a declarat Doc McGhee.

În ceea ce privește distribuția, niciun actor nu a fost anunțat încă. Despre acest aspect a vorbit în 2021 Paul Stanley, unul dintre membrii trupei KISS:

Atât vă spun: pentru ca distribuția să fie corectă din perspectiva vârstei, căutăm actori de 20 de ani. Sincer, nu cunosc o mulțime de actori de 20 de ani. Când oamenilor le sunt adresate astfel de întrebări, ei răspund: Oh, Brad Pitt, sau ăsta sau ăla. Ei bine, tipii ăia au 50 sau 60 de ani, așa că vorbești despre o altă generație de actori".

Între timp, KISS continuă turneul mondial de rămas bun. Trupa are concerte programate pe tot parcursul anului 2023. Anul trecut, formația americană a venit în premieră în România, cu un eveniment ce a avut loc la Romexpo.

Fanii au avut ocazia să îi vadă live pe Gene Simmons, Paul Stanley, Eric Singer și Tommy Thayer, pe scurt, KISS, grup care a scris istorie în muzica rock și care a influențat generații de artiști atât din punct de vedere muzical, cât și din punct de vedere vizual.

source:Afisha.md
0