Unul dintre cele mai așteptate seriale Netflix va avea 7 sezoane

Unul dintre cele mai așteptate seriale Netflix se va lansa pe 20 decembrie, iar succesul acestuia pare garantat.

Fanii seriei lui Andrzej Sapkowski și ai jocurilor The Witcher au primit cu entuziasm trailerele de până acum ale filmului și se vor bucura să afle că producătoarea serialului are în plan mai multe sezoane ale acestuia.

Lauren Schmidt Hissrich, cea care stă la cârma proiectului, a declarat într-un interviu acordat revistei SFX, preluat de pcgamesn.com, că își dorește nu mai puțin de șapte sezoane pentru The Witcher.

„Am gândit serialul pentru șapte sezoane. În aceste moment, ideea centrală este cum să structurăm povești care să țină treaz interesul publicului pentru mai mulți ani la rând”.

Chiar dacă Netflix nu a aprobat nici măcar al doilea sezon al lui The Witcher, Hissrich nu își face probleme, scrie cinemagia.ro.

Preocuparea ei este să seteze un curs care să ajute povestea să se poată dezvolta, pe termen lung, în direcții captivante.

„Cel mai nepotrivit lucru pe care l-am putea face ar fi să ne concentrăm toate energiile în acest prim sezon și să nu ne gândim cum s-ar putea transforma personajele, unde ar ajunge”, a explicat ea.

Hissrich a ținut să menționeze și faptul că - la fel ca în Game of Thrones - putem să ne așteptăm ca la până la sfârșitul primului sezon unele personaje să aibă parte de experiențe mortale: „Nu vă pot promite că vor rămâne vii”, a mai spus ea.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md. 

source:Cinemagia.ro
0