РУ / RO

Nu a fost găsit nimic

Specificați solicitarea Dvs.

Infoporno
Concerte
3 SUD EST
Teatrul Verde

3 octombrie

Concerte
Rădăcini
Teatrul Verde

17 octombrie

Pentru copii
Занимательная информатика
ONLINE

6 octombrie

10 destinații pentru o vacanță perfectă de toamnă
24 septembrie, 10:251230

De la destinații idilice, fascinante, menite să te încânte vizual, le vei aprecia pe fiecare dintre ele la o și mai mare intensitate, mai ales dacă ai alături și partenerul de viață. Și sincer acum, ce poate fi mai frumos dacă nu să explorezi un întreg oraș sau regiune alături de persoana iubită?

Ți-am pregătit o selecție a locurilor în care poți pleca într-o vacanță perfectă de toamnă:

1. Bruges, Belgia

Dacă ai văzut deja filmul In Bruges, atunci cu siguranță ți-ai făcut o părere despre acest oraș. Arhitectura gotică impresionantă te va încânta de la prima privire, așa că nu ai cum să ignori farmecul acestui oraș. Să nu uităm de superbele canale și de plimbările pe care trebuie neapărat să le faci. Iar dacă ești o iubitoare a dulciurilor, ar trebui să știi că regiunea Bruges are cele mai frumoase piețe deschise până la sfârșitul lunii noiembrie și sunt o oportunitate excelentă de a încerca cea mai bună ciocolată.

2. Cumbria, Anglia

Toată lumea care se gândește la Anglia are în minte doar Londra și anotimpul nefavorabil unei călătorii. Cu toate că și Londra are farmecul ei și este o destinație pe care trebuie să o ai pe listă, și Cumbria este unul dintre locurile pe care merită să le vizitezi, mai ales toamna. De la natura care pare că renaște toamna, până la o multitudine de lacuri, toate te vor încânta cu peisajul idilic.

3. Bavaria, Germania

Ce face din Bavaria o destinație pe care trebuie să o incluzi în mod clar în lista călătoriilor pe care trenuie să le faci? Răspunsul este că Bavaria este recunoscută pentru toate festivalurile de bere și vin care au loc toamna în acea zonă. Ți-ai dorit să ajungi la Oktoberfest și nu ai găsit ocazia? Ei bine, acum este momentul în care să pleci într-o nouă călătorie. Nu mai vorbim despre castelele pe care nu trebuie să le ratezi în această zonă.

4. Perthshire, Scoția

Nu mai este nevoie să îți spunem că Scoția este recunoscută pentru cât de impresionantă este natura ei. Însă, în mod particular, și Perthshire are farmecul ei. Întreaga frumusețe a naturii îți taie respirația, iar dacă alegi să vizitezi Perthshire toamna, în special în septembrie, cu atât mai bine. Dacă vrei să vezi toamna în adevărata ei valoare, atunci clar trebuie să vizitezi această regiune.

5. Piedmont, Italia

Pentru tine contează ca destinația în care mergi în călătorie să aibă mâncare bună? Atunci răspunsul este Italia. Regiunea Piedmont, din nordul Italiei, este recunoscută pentru vinul excelent și mâncarea delicioasă. Să nu mai spunem că există și o varietate de festivaluri toamna, iar dacă vrei să explorezi noi preparate, cum ar fi trufele cu ciocolată, atunci viitoarea ta călătorie ar trebui să fie în Italia.

6. Aragon, Spania

Cei mai mulți dintre noi asociem Spania doar cu sezonul cald, însă fără să ne gândim că poate fi și o destinație perfectă și toamna. Dacă vei ajunge acolo, trebuie neapărat să mergi și în Parcul Național Monte Perdido.

7. Valea Loarei, Franța

Vrei să admiri un peisaj impresionat, alături de persoana iubită și cu un pahar de vin în mână? Atunci Valea Loarei din Franța este destinația perfectă pentru acest lucru. Această regiune, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, este recunoscută pentru viile pe care trebuie neapărat să le vizitezi, mai ales la început de octombrie.

8. Ahornboden, Austria

O destinație cu adevărat încântătoare este și Ahonboden, care este situată chiar în Silver Region în Austria. Dacă nu ești încă hotărâtă, ar trebui să știi că această regiune este situată chiar lângă munții Alpi. În timp ce majoritatea oamenilor vizitează această regiune iarna, asta înseamnă că toamna va fi mult mai liniștită și nu atât de aglomerată.

9. Transilvania, România

Nu se putea să nu includem și România în lista noastră, astfel că alegerea noastră este chiar Transilvania. Pentru străini, țara noastră este asociată cu Dracula, lucru de care nu ar trebui să fim extrem de mândri. Poate că te surprinde sau nu, însă Transilvania poate fi un loc cu adevărat idilic și impresionat pe care ar trebui să îl vizitezi tot timpul, dar mai cu seamă toamna.

10. Amsterdam, Olanda

Amsterdam este un oraș pe care trebuie să îl vizitezi și este frumos în orice anotimp l-ai vizita. Însă, toamna este perioada în care orașul pare extrem de romantic și predilect trăirii unei adevărate povești de dragoste. Arhitectura impresionantă, copacii înfloriți, labirintul de canale în care se reflectă lumina, toate cu siguranță te vor impresiona.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md.

0 au distribuit articolul
Concerte
3 SUD EST
Teatrul Verde

3 octombrie

Concerte
Rădăcini
Teatrul Verde

17 octombrie

Pentru copii
Занимательная информатика
ONLINE

6 octombrie