Kevin Hart nu va mai fi gazda Premiilor Oscar 2019

La doar o zi de la anunțarea veștii că gazda Premiilor Oscar 2019 va fi comediantul Kevin Hart, actorul a anunțat că renunță la rolul de prezentator. Iată care este motivul pentru care Kevin Hart nu va mai fi gazda Premiilor Oscar 2019, informează glamour.ro.

Zilele trecute anunțam că Kevin Hart va fi pentru prima dată în cariera sa gazda premiilor Oscar. „Mă voi asigura că voi face din ediția de anul acesta a Oscarurilor una cu adevărat specială”, a scris comediantul într-o postare pe Instagram. La doar o zi de la acest anunț, actorul a ales să renunțe la rolul de prezentator.

„Am ales să renunţ la rolul de gazdă a galei premiilor Oscar. Nu doresc să distrag atenţia într-o noapte în care ar trebui să fie sărbătorite atâtea talente. Îmi cer iertare faţă de comunitatea LGBTQ pentru cuvintele mele lipsite de sensibilitate din trecut. Îmi pare rău că am rănit oameni. Evoluez şi vreau să continui să fac asta. Scopul meu este să aduc oamenii laolaltă, nu să îi despart. Transmit multă dragoste şi aprecierea mea Academiei. Sper să ne vedem din nou“, a scris Kevin Hart pe Twitter.

Mesajul lui vine la doar câteva ore după ce a povestit în social media că organizatorii Premiilor Oscar i-au cerut să-și ceară scuze pentru remarcile homofobe pe care le-a făcut în trecut, în cadrul unor show-uri de stand up comedy și pe contul lui de Twitter. La acel moment, Kevin Hart a refuzat să-și ceară scuze pentru comentariile pe care le-a făcut și nici nu a vrut să renunțe la rolul de gazdă a Premiilor Oscar 2019.

„Echipa mea mi-a spus: «Kevin, toată lumea este supărată pentru mesajele publicate acum mai mulţi ani». Am aproape 40 de ani. Dacă nu credeţi că oamenii se schimbă, cresc, evoluează pe măsură ce îmbătrânesc, nu ştiu ce să vă spun. Dacă vreţi să ţineţi oamenii într-un loc în care tot timpul trebuie să justifice trecutul, faceţi-o. Sunt omul greşit”, a spus actorul într-un clip video postat pe Instagram.

„Am decis să trec peste partea cu scuzele. Motivul este acela că am făcut asta de mai multe ori. Nu este prima dată când a venit vorba despre asta. Am discutat. Am explicat. Am spus cine sunt acum faţă de cine eram. Nu voi continua să mă întorc şi sunt într-un loc complet diferit în viaţa mea”, a adăugat acesta.

Ultimele două ediții ale premiilor Oscar au fost găzduite de Jimmy Kimmel și produse de Michael De Luca și Jennifer Todd, însă rating-urile s-au diminuat, atingând cel mai mic număr de telespectatori din istoria premiilor Oscar: 26.5 milioane de vizionări în luna martie a acestui an. Acest lucru nu face decât să adauge la presiunea de pe umerii echipei de a ridica ștacheta anul următor.

Academia, care a promis că show-ul nu va mai dura peste trei ore, au anunțat deja o schimbare – nu se vor acorda live toate premiile Oscar pentru cele 24 de categorii. În schimb, între 6 și 8 categorii își vor anunța câștigătorii în timpul reclamelor de la Dolby Theatre iar părți din discursurile de acceptare a premiilor vor fi difuzate mai târziu în timpul transmisiunii.

source:Glamour.ro
0