INNA și Minelli au lansat o piesă nouă - Discoteka

Minelli revine cu un nou single care se numește "Discoteka". Piesa energică este o colaborare cu INNA și beneficiază de un videoclip pe care te invităm să îl urmărești în articol.

Piesa a fost compusă de Minelli, INNA, Alex Cotoi și Sebastian Barac. Videoclipul a fost regizat și filmat de Bogdan Păun și Alex Mureșan, cu un scenariu de Andra Marta și Cristina Poszet și producția video semnată de Loops Production, transmite infomusic.ro.

"Mă bucur de această colaborare cu INNA și sper ca <<Discoteka>> să binedispună pe toată lumea care o va asculta. Let's spread some good vibes!", a spus Minelli.

Minelli, pe numele real Luisa Luca, este o cântăreață, compozitoare și textieră din România. A făcut parte din trupa Wassabi și a colaborat cu Markus Schulz, Golan, DJ Polique, Filatov & Karas, Dave Ramone, Vanotek, Arnold Palmer și Follow Your Instinct.

Single-ul ei de debut, "Empty Spaces", a atras atenția casei de discuri Ultra Records din Statele Unite ale Americii, care se concentrează pe muzica dance electronică și reprezintă artiști precum: Tiesto, Armin van Buuren, Fedde le Grand, deadma5, Benny Benassi, David Guetta, Avicii, Hardwell, Calvin Harris, Era Istrefi, Kygo, Morcheeba, Marcus Schulz, Above & Beyond.

Minelli a lansat anul acesta piesele "Loca" feat. Erik Frank și "Separated", precum și "Slow Dance" cu Gran Error, dar și "Dum Dum" cu Sickotoy și Ilkay Sencan, piese la care a lucrat ca textier și compozitor.

Anul acesta, INNA a lansat mai multe piese care au fost foarte bine primite de fani și care marchează întoarcerea artistei la EDM, sound-ul care a consacrat-o.: "Not My Baby" are peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube, "Sober" cu un videoclip filmat în casa artistei și colaborarea cu Sickotoy și TAG pentru "VKTM".

INNA este prima solistă din Europa ce a depășit pragul de 1 miliard de vizualizări pe YouTube, iar portofoliul ei nu se limitează doar la acest record. De-a lungul carierei sale muzicale, INNA a primit numeroase distincții și premii ce i-au fost acordate în cadrul ceremoniilor MTV Romania Music Awards.

INNA a câștigat trofee în decernări de premii precum MTV Europe Music Awards, Romanian Music Awards, Balkan Music Awards, Les Trophées de la Nuit sau Gala femeilor de succes. Cântăreața a semnat un contract cu casa de discuri Roc Nation deținută de Jay-Z.