Mark Stam și AMI au lansat un videoclip filmat la Chișinău

Mark Stam și AMI lansează clipul piesei ”Ca să fii fericit”, o melodie despre iubire, care vorbește despre micile compromisuri pe care trebuie să ți le asumi într-o relație, pentru ca aceasta să funcționeze.

Filmările pentru videoclip au fost cu adevărat spectaculoase. Cele mai multe cadre au fost filmate pe un aerodrom de lângă Chișinău, scrie infomusic.ro.

"Am fost suspendați de o macara, la peste 30 de metri deasupra solului", au povestit cei doi artiști.

Coregrafia lor a avut elemente acrobatice, dar repetițiile de la sală nu i-au pregătit pentru spinii de pe câmp. AMI și-a rupt rochia și a avut parte de mai multe peripeții.

"M-am ales cu foarte multe vânătai. Am avut de realizat niște prize mai grele și interesante, pe care niciunul nu le-a mai facut vreodată până acum. Dar, per total, mi-a plăcut foarte mult. Am facut tot posibilul să iasă cea mai bună variantă."

La rândul lui, Mark a avut parte de neprevăzut. A fost "spălat" cu scrum din cap până în picioare, deși scenariul inițial nu includea asta. Momentul lui preferat rămâne acela în care se află suspendat la înălțime și vede întreaga priveliște de sus.

De producția video s-au ocupat Spoiala Brothers, regia e semnată de Arcadie Spoială, iar imaginea de Dima Spoială. Coregrafia a fost realizată de Iuri Ribac. În ceea ce privește piesa, muzica a fost compusă de Mark Stam, AMI, Viky Red, Alex Cotoi, textul de Mark Stam și AMI, iar de producție s-au ocupat Viky Red și Alex Cotoi.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md.