Rita Ora a lansat un nou videoclip How To Be Lonely

Rita Ora își etalează corpul și mișcările de dans într-un videoclip nou, filmat pentru piesa "How To Be Lonely". Clipul este regizat de Tom Beard, iar coregrafia este semnată de Aaron Sillis.

""How To Be Lonely" e lansat!! Îmi doresc de atât de mult timp să împărtășesc acest video cu voi!!! Tot sprijinul vostru înseamnă enorm pentru mine, nu aș fi aici fără voi și de abia aștept să vă ascult impresiile!", a declarat Rita Ora.

Noul single "How To Be Lonely" este compus de artistul scoțian Lewis Capaldi. Acesta a hotărât să-i ofere piesa Ritei Ora după ce a ajuns la concluzia că nu o poate cânta așa cum și-ar dori, scrie infomusic.ro.

Rita Ora a devenit cunoscută în 2012, odată cu lansarea single-ului "Hot Right Now". Piesa înregistrată împreună cu DJ Fresh a ajuns pe prima poziție în topul single-urilor din UK.

Câteva luni mai târziu a fost lansat albumul de debut al artistei, "Ora", care a urmat calea succesului pavată de primul hit. Discul a urcat în fruntea topului albumelor din Regatul Unit, Rita Ora devenind artista cu cele mai multe hituri în UK Singles Chart în 2012 - trei single-uri consecutive ("Hot Right Now", "R.I.P." și "How We Do (Party)") au ajuns pe prima poziție în acest clasament.