12 cupluri de vedete care au jucat în filme împreună

Criticul de filme american Gene Siskel a spus cândva că obișnuia să determine calitatea unei pelicule în funcție de criteriul următor: ar fi mai interesant dacă filmul ar urmări prânzul actorilor? Iar de cele mai multe ori ne gândim la acest lucru, mai ales când vizionăm un film în care actorii principali formează un cuplu în viața reală.

O peliculă cu doi actori faimoși, care se întâmplă să fi spus „da” împreună în viața reală: pe hârtie, pare o rețetă pentru o chimie incontestabilă. În realitate, probabil nu este floare la ureche, întrucât numeroase cupluri celebre ezită când vine vorba de colaborarea în cadrul unui film. Pe cât de agreabilă este conviețuirea cu partenerul, pe atât de neplăcut este gândul că oamenii o să-ți critice viața personală prin prisma filmului.

Cu toate acestea, rarele momente în care un cuplu faimos colaborează în cadrul unui film, scânteile (sau chiar artificiile) sunt garantate. Chiar dacă actorii intră în pielea unor personaje fictive, există un soi de chimie inevitabilă care îți va da de înțeles de la primele minute ale filmului că, de fapt, formează un cuplu în realitate.

Așadar, iată o listă cu 12 cupluri faimoase care au fost parteneri de platou și au împărțit același domiciliu, sau a căror poveste de dragoste s-a înfiripat în fața camerelor de filmat.

Brad Pitt și Angelina Jolie – By the Sea (2015)

Dacă ne gândim la cupluri iconice care au cucerit Hollywood-ul, pe buzele tuturor stă cuvântul „Brangelina”. Admirați și invidiați deopotrivă de către public pentru chimia de care dau dovadă pe covorul roșu, Brad Pitt și Angelina Jolie s-au îndrăgostit pe platoul filmărilor pentru Mr. And Mrs. Smith, iar după aproape un deceniu, cei doi s-au căsătorit în 2014.

Așadar, în momentul filmărilor pentru By the Sea, regizat și scris chiar de Jolie, cei doi își juraseră deja iubire veșnică. Pelicula urmărește cuplul format din Vanessa, o fostă dansatoare și soțul său, novelistul Roland în încercarea lor de a-și salva căsnicia de problemele maritale.

Filmul a fost o proiectare a cuplului Brangelina, întrucât Jolie a mărturisit că a regizat filmul în speranța ca va trece peste impasul în care căsnicia sa cu Brad se afla. Cuplul a divorțat la un an după lansarea filmului.

Will Smith și Jada Pinkett Smith – Ali (2001)

Unul dintre cele mai emblematice și solide cupluri de la Hollywood – Will Smith și Jada Pinkett Smith – au sărbătorit multiple victorii împreună. Au câștigat numeroase premii, au crescut trei copii minunați, au sărit dintr-un avion împreună de ziua lui Will anul acesta și au mers spre altar în 1997 – și de atunci sunt mai puternici ca niciodată.

Referiți și ca „The Smiths”, Will și Jada au jucat în drama Ali, ce ne invită să descoperim o altă latură a boxului. Columbia Pictures l-a pus pe Will în rolul lui Muhammad-Ali, un boxeur cu spirit ambițios și atletic, iar pe Jada în rolul de soție a sportivului. Cuplul este încă căsătorit, la aproape două decenii de la debutul filmului.

Richard Burton și Elizabeth Taylor – Who’s Afraid of Virginia Woolf? (1966)

După ce s-au întâlnit pe platoul filmărilor filmului Cleopatra la începutul anilor ’60, actrița Elizabeth Taylor și actorul Richard Burton au început una dintre cele mai mediatizate și turbulente povești de dragoste din toate timpurile, captivând atenția a milioane de oameni cu relația lor… șubredă. În ciuda dramelor constante, cei doi au împărtășit o iubire profundă, genul de iubire care poate fi la fel de distructivă, pe cât de frumoasă.

În timpul filmărilor comediei negre Who’s Afraid of Virginia Woolf?, cei doi formau unul dintre cele mai faimoase și aspiraționale cupluri. În mod ironic, cei doi au jucat un cuplu căsătorit, care nu se putea suporta unul pe celălalt, în care problemele de natură conjugală și tiradele verbale erau la ele acasă.

John Krasinski și Emily Blunt – A Quiet Place (2018)

Căsătoriți de aproape un deceniu, Emily Blunt și John Krasinski sunt unul dintre puținele cupluri de la Hollywood care trăiesc o poveste de dragoste demnă de un basm. Nu numai că sunt doi actori talentați și câștigători a numeroase premii, dar faptul că au reușit să transmită chimia lor dincolo de micile ecrane prin filmul regizat de John, A Quiet Place este remarcabil.

Krasinski a declarat pentru presă, cu doi ani înaintea lansării filmului, că își dorește ca soția lui să joace într-un film regizat de el. Un cuplu căsătorit care intră în pielea unui cuplu căsătorit – acesta este esența peliculei A Quiet Place. Thrillerul post-apocaliptic pune în scenă un monstru care te vânează când scoți cel mai mic sunet.

Tom Cruise și Nicole Kidman – Eyes Wide Shut (1999)

Cu mult înainte ca Nicole Kidman să-l cunoască pe Keith Urban, ea a fost căsătorită cu unul dintre cei mai faimoși și emblematici actori: Tom Cruise. Cei doi s-au cunoscut în 1990, în timpul filmărilor pentru Days of Thunder – iar pentru că erau îndrăgostiți peste cap unul de celălalt, la mai puțin de un an, cei doi s-au căsătorit.

Pelicula dramatică Eyes Wide Shut, bazată pe nuvela Traumnovelle a lui Arthur Schnitzler, urmărește aventurile amoroase ale lui Bill Harford (Tom Cruise) și întâmplările ce iau loc după ce soția sa, Alice (Nicole Kidman) îi mărturisește că își dorește o aventură cu un alt bărbat. După 11 ani de căsătorie, trei filme împreună și doi copii adoptați, Tom Cruise și Nicole Kidman și-au spus adio și au decis să divorțeze în 2001.

Channing Tatum și Jenna Dewan – 10 Years (2011)

Povestea de dragoste dintre Channing Tatum și Jenna Dewan a urmărit același spațiu – cel al camerelor de filmat. Cei doi se întâlnesc pentru prima oară în 2006, pe platoul filmărilor pentru Step Up, în care Jenna juca rolul unei liceene, iar Channing făcea muncă comunitară la liceul ei.

Cu toate că la scurt timp după ce și-au oficializat relația au făcut multe debuturi împreună – de la simplul covor roșu la Festivalul de Film de la Cannes, cei doi au apărut pentru prima oară ca în fața camerelor, ca și cuplu, în filmul 10 Years. Comedia îi pune pe Channing și Jenna în pielea unui cuplu căsătorit, în care cei doi se întorc în orașul natal al lui Jake (Channing Tatum) pentru reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. Cu toate că perechea s-a căsătorit în 2009, cei doi și-au anunțat public despărțirea în 2018.

Javier Bardem și Penélope Cruz – Vicky Cristina Barcelona (2009)

Pune șarmul lui Bardem și senzualitatea lui Cruz într-un bol – adăugă fluturi în stomac, iubire, proiecteaz-o pe micile ecrane și ai regizat un film ce va rămâne întipărit în mintea publicului ceva vreme. Genul de romantism pe care îl împart Penélope și Javier, după mai bine de zece ani de relație poate să fie comparat cu cel al celor mai celebre filme de dragoste.

Deși s-au căsătorit la un an după lansarea filmului, Bardem și Cruz au jucat rolurilor unor foști soți, în filmul lui Woody Allen, Vicky Cristina Barcelona. Pelicula este o comedie tragică, ce a încântat publicul cu priveliștile somptuoase ale Spaniei și distribuția minunată. Chimia celebrului cuplu a fost atât de puternică încât Cruz a primit un Oscar pentru rolul său.

Emma Thompson și Kenneth Branagh – Much Ado About Nothing (1993)

Când ne gândim la sentimentul de iubire, este foarte posibil ca Shakespeare să ne vină în minte – iar la începutul anilor ’90, nimeni nu putea să intre în pielea unor personaje conturate de poetul englez mai bine decât Emma Thompson și Kenneth Branagh.

Cei doi au intrat în pielea duo-ului emblematic al filmului, Benedick și Beatrice, caracterizat de glume istețe, șicanări constante și concepții similare asupra căsătoriei. Cu toate că cei doi și-ar fi dorit ca tragedia și drama să rămână în filmul adaptat după piesa lui Shakespeare, cuplul a divorțat după șase ani de căsnicie, pe motivul infidelității lui Branagh.

Warren Beatty și Annette Bening – Love Affair (1994)

Lumea a fost uluită când Warren Beatty, unul dintre cei mai râvniți burlaci ai Hollywood-ului, s-a decis să pășească spre altar alături de actrița Annette Bening. După ce s-au întâlnit în timpul filmărilor pentru Bugsy în 1991, cei doi au declarat un an mai târziu că formează un cuplu oficial. Povestea lor de dragoste este una dintre puținele cu final fericit, deoarece după 28 de ani sunt încă împreună – și toată lumea se întreabă care este secretul lor.

Warren și Annette au atras atât atenția publicului cât și cea a mass-media prin colaborarea în cadrul filmului romantic Love Affair, întrucât cei doi au intrat în pielea fostului atlet, Mike (Warren Beatty) și cântăreței Terry McKay (Annette Bening). Cele doua personaje se îndrăgostesc iremediabil unul de celălalt în timpul unui zbor… problema este că amândoi sunt căsătoriți.

Ryan Phillippe și Reese Witherspoon – Cruel Intentions (1999)

Chimia electrică dintre Ryan Phillippe și Reese Witherspoon în filmul Cruel Intentions nu trebuie să surprindă pe nimeni: cei doi formau un cuplul în timpul filmărilor pentru thriller-ul ce invită publicul să descopere viața unor adolescenți – și ce intenții diabolice au aceștia.

Will Arnett și Amy Poehler – Blades of Glory (2007)

Căsătoriți în viața reală, însă frați pe platoul de filmare – așa poate să fie cel mai bine descrisă experiența lui Arnett și Poehler în timp ce filmau comedia Blades of Glory. Jurându-și iubire încă din 2003, cuplul a intrat în pielea unui duo de frați care au în comun faptul că dansează pe gheață. Cuplul și-a anunțat separarea în 2012, iar divorțul a fost finalizat în 2016.

Marc Anthony și Jennifer Lopez – El Cantante (2006)

Cu toate că Lopez a fost cerută în căsătorie de Alex Rodriguez, perioada în care a trăit o poveste de dragoste alături de Marc Anthony rămâne în mintea noastră – sau cel puțin in filmul El Cantante.

Pelicula urmărește legenda muzicii salsa, Hector Lavoe (Marc Anthony) și, implicit, relația lui cu Puchi (Jennifer Lopez), pe care o cunoaște în New York și care ulterior devine soția acestuia. Cuplul s-a căsătorit în 2004, s-a separat în 2011, iar trei ani mai târziu, cei doi și-au finalizat divorțul.

источник:Elle.ro
0